 |
|
Prima mea intalnire cu muzica de jazz a fost rodul unei intamplari. Am ajuns la Festivalul de Jazz din Bucuresti - candva prin studentie - pentru ca cineva nu mai putea veni la concert. Daca ar fi fost un concert greoi, sofisticat, neantrenant, poate nu as mai fi scris astazi acest articol. A fost, insa, Kenny Garrett Band. Cand am regasit, de curand, printre cd-uri, albumul Standard of Language, m-am bucurat mult ca pot face o calatorie in timp.
Asadar...Necunoscatoare intr-ale genului decat indirect, ascultand - ca asa se nimerise - rock vechi cu influente de blues si jazz, nu m-am dus cu asteptari prea mari. Nu imi place jazz-ul care pune mult accent pe partea vocala, muzica foarte lenta, “asezata”, pe scurt si nu prea tehnic, lirismul in jazz...
Kenny Garrett Band cantau dinamic si aveau o atitudine foare naturala. Avand auzul antrenat de solourile si spectacolul rock-ului clasic, mi-au parut molipsitoare ritmul si entuziasmul improvizatiei lor, joaca pe instrumente. Descopeream jazz-ul prin latura sa plina de personalitate, prin apropierea de public, prin efervescenta si creativitatea lui...
Nici nu e de mirare, aveam sa imi dau seama mai tarziu, pentru ca Garrett a cantat timp de cinci ani alaturi de Davis. Adesea numele lui este asociat cu, probabil, cea mai influenta figura a fusion-ului. Desi a incercat sa isi descopere o identitate proprie, Garrett nu s-a simtit apasat de acest lucru si il considera un episod extrem de important din istoria sa personala de artist.
Kenny Garrett canta free-jazz (desi cred ca, in cazul jazz-ului, termenul “a face muzica” este mult mai graitor) si jazz de avangarda. Cu alte cuvinte improvizeaza mult. Trupa in care activeaza in prezent este o reuniune de staruri. Five Peace Band ii aduna laolalta pe Chick Corea, McLauglin, Christian McBride si Vinnie Colaiuta (va fi, probabil, pe viitor, si un articol despre trupa).
Am reascultat acum cu placere Standard of Language, din 2003, insa fara a-mi trezi mult entuziasm (exceptie face chiar piesa cu acelasi nume). Din cate am inteles albumul care l-a propulsat ca artist cu o individualitate a sa a fost apreciatul “African Exchange Student”, aparut la inceputul anilor ’90.
Iata in continuare, de ascultat, “Kurita Sensai” (preferata mea), “Standard of Language” si “What is This Thing Called Love ?”
Bookmark
Vizualizari: 3244
Comentarii (3)
...
Fiind un creator atat de complex, Kenny intotdeauna a reusit sa impresioneze oamenii din jur (muzical vorbind) prin lipsa unui liniarism in expresia notelor si, dupa parerea mea, prin evitarea compromisului muzicacal, care, se pare, exista in toate genurile muzicale, jazz-ul nefiind oclolit.
Iti recomand (desi probabil deja ai ascultat) bijuteria live de la Montreux, alaturi de Miles Davis si Quincy Jones, din 1991, o pledoarie fascinanta in favoarea gustului experimental, unde granitele umane legate de preconceptii precum culoarea fetei, limba sau etnia sunt daramate, subliniind statutul nostru de creatori si fiinte capabile de sentimente pozitive si orientate catre noi si nu catre astfel de criterii de "clasificare" sociale.
Multumesc pentru recenzie.
Iti recomand (desi probabil deja ai ascultat) bijuteria live de la Montreux, alaturi de Miles Davis si Quincy Jones, din 1991, o pledoarie fascinanta in favoarea gustului experimental, unde granitele umane legate de preconceptii precum culoarea fetei, limba sau etnia sunt daramate, subliniind statutul nostru de creatori si fiinte capabile de sentimente pozitive si orientate catre noi si nu catre astfel de criterii de "clasificare" sociale.
Multumesc pentru recenzie.
,
martie 09, 2010
-
- +2
-
-
Adauga comentariu
| < Anterior | Următor > |
|---|
 |
Ultimele comentarii
Toate
|
|
  |
  |
|
|
