 |
|
Amy Macdonald…nu se poate sa nu fi auzit macar una din piesele ei. Oricum, daca totusi nu e cazul tau, atunci e bine ca esti aici, acum, citind acest articol. 
Amy Macdonald e o adolescenta energica, ce colinda strazile cu ochi plini de curiozitate, ascultand in casti un Bruce Springsteen, o melodie catchy de la The Beach Boys, sau poate o piesa de la The Killers atunci cand “nu are chef de nimic”. Merge seara la cinema, leneveste dimineata in pat, canta la chitara, hoinareste prin puburi cu prietenii. Insa, pe langa aceste preocupari, Amy mai are o preocupare vitala: muzica. Amy a reusit la 20 ani sa isi “cante” varsta inr-un fel nemaipomenit, fiind clasata in numeroase topuri, si ajungand sa cante pe aceeasi scena cu U2. Inconjurata de pasiunea pentru muzica, si de toata “nebunia” care decurge din aceasta atunci cand incepi sa canti, ne putem da seama cat de coplesitor poate deveni universul ei.
Tu mai tii minte primele cd-uri/casete cumparate in copilarie? Undeva, acolo in sufletul tau, aceste casete ale caror coperti inca nu le-ai uitat, te-au marcat, si cu siguranta reprezinta o particica din tine, omul mare de acum. Pornind inspre maturitate si autocunoastere, Amy si-a cumparat si ea, la 12 ani, in locul unei delicioase inghetate, cd-ul Travis - The man who, o achizitie care a devenit pentru ea impulsul de a canta. Si cum nimic nu e intamplator, si cum in momentul in care ai ceva de exprimat, si simti talentul, gasesti cu siguranta si modalitatea de exprimare, Amy a vazut deodata intr-un mod diferit chitara veche, abandonata, din casa parintilor. A luat chitara, si a descoperit o imensa nevoie de a canta, de a scrie versuri. De acolo, de la invatarea primului acord, a inceput totul. Drumul parcurs, dintre camera micuta in care canta, visatoare, pe acorduri simple, si scena a fost greu, dar deloc imposibil. Amy are o voce calda, intensa (asemanata de unii cu vocea solistei Dolores O’Riordan de la The Cranberries), cu putin accent de rebeliune specific adolescentei, o voce care strabate undele radiourilor.
Adolescenta e o varsta care te indeamna inspre visare, inspre arta; e varsta la care esti cel mai “predispus” inspre a jongla cu o oarecare forma de arta, fie ca este vorba despre scris, pictura, cantat sub dush, sau zdranganit la vreun instrument cu corzi. Din pacate, aceasta exprimare reprezinta la majoritatea oamenilor doar o faza trecatoare, pe care o depasesc in mod firesc, ajungand oameni mari, seriosi si responsabili, si peste ani zicand doar ceva de genul: “Mdah, am cantat si eu putin, de distractie, cand aveam vreo 18 ani…” In timp ce unii oameni se uita in urma la anii adolescentei, si evalueaza tot acest val de visare ca pe o amintire frumoasa, Amy isi traieste debutul.
Nu, ea nu vrea celebritate, si nu ezita sa ridiculizeze in piesele sale pe cei carora le e frica sa fie ei insisi, si ajung sa idolatrizeze mastile "perfecte" de la Hollywood. Pentru Amy, scena e tot ce are la dispozitie pentru a putea fi ea. A reusit sa gaseasca forma de arta care o implineste, si, acum ca in fata ei exista un public care o asteapta pe scena, zambeste: de acum incolo, e doar multa munca, antrenata de dorinta de a canta.
Poate te intrebi “Oare ce are de zis un teenager despre lumea asta?”. Ei bine, Amy canta despre frumusetea adolescentei, constienta fiind ca desi nu a escaladat un munte, sau nu a descoperit vreo lege importanta in stiinta, reuseste sa fie ea insasi, sa scrie versuri despre concerte, despre prietenie, despre frumusetea de a iubi. Ascultand piesele ei, vei putea simti macar putin din fantezia acestei varste la care nicio batalie nu pare prea grea, la care optimismul este servit in fiecare zi la micul dejun, la care visarea e un mod de a fi. Etapa adolescentei are acea forta, acea persistenta in indeplinirea viselor, acea stare de “niciodata sa nu zici niciodata”. Oricat ai fi de “mare”, nu subestima niciodata intensitatea trairilor unui adolescent. Arta nu e legata de varsta, ci doar de puterea de a sta in fata lumii atunci cand ai ceva de aratat.
Extaziata si extenuata dupa concertele din 2007-2008, Amy e hotarata ca acum, in 2009, sa se reintoarca in studioul de “creatie” pentru a compune piese noi. Partea aventuroasa din universul ei exista deja: viata de scena, ideea de a fi mereu pe drum, ca un trubadur gata sa inveseleasca publicul. Amy isi va urma visele, se va bucura in continuare de succesele de pana acum, caci pentru ea, “This is the life”!
Video:
| This is the life |
| {rokbox title=|Muzica Nu Ucide| thumb=|images/rokbox/video.png|}http://www.youtube.com/watch?v=4LUQ59CwKWQ{/rokbox} |
 |
|
|
  |
  |
|
|
