 |
|
Ever thought of a new wave bossa nova punk cover? Uite ce ti-am adus azi: un pachet de tigari marca X (cancerigene pe jumatate doar!), 4 difuzoare imense Marshall – numai ca sa mentin traditia numelui, scaunulul cu rotile al vecinului pre-handicapat, 5 mere proaspete de la un renumit supermarket autohton si un album cu umbra de la Nouvelle Vague. Pentru ca asa se face…
Ma gandeam ca ai sa vrei sa auzi o serie de cover-uri facute dupa alta moda, cu ritmuri bossa nova si ceva mai deloc parcare de voma 60’s, doar cheful de sex si relaxarea binemeritata dupa ce nu ti-au iesit pasientele si te-au apucat damblalele scriitoricesti rau nimerite. Eh? Ceva – ceva? Nouvelle Vague? The Cure? The Buzzcocks? Poate iti este mai usor daca amintesc si de The Clash sau Joy Division?
Ei bine, despre cover-uri dupa astfel de trupe vorbesc. Deloc culmea – pentru ca erau asteptari mari deja – o trupa de francezi care face cover-uri bossa nova (mainly) dupa trupe punk, rock alternativ si industrialo-pestico-erotic nu numai ca iti incanta urechea la modul cel mai interesant posibil, dar chiar te pune in the mood pentru chestii marete si nu ma refer in nici un caz la plimbarea prin Gradina Zoologica (de orice fel ar fi ea). Instrumentatia e satisfacatoare din orice rand te-ai afla, mai putin pentru jazzeri. Ei au sa aiba intotdeauna ceva de comentat si, oricum, au sa-ti spuna ca desi suna extraordinar, Nouvelle Vague nu aduc un sound aparte, nici nou, nici intrigant. Dar pentru ascultatorul de rand si melomanul-bun-consumator-care-chiar-cumpara-albume-originale, trupa reprezinta o incantare pentru Scarita si Nicovala si are sa-i linisteasca apele pentru macar o ora.
S-au perindat mai multe voci pe-acolo si toate au sa-ti atraga atentia cu ceva. Unele sunt suave si aromate, cu caderi bruste si triste, altele aduc a senzualitatea Queen Adreena – mai putin erotica si vulgara, iar altele te fura la propriu, pentru ca nu-ti suna a nimic cunoscut desi stii piesa originala si stii cum ar trebui sa sune in memoria ta.
Sa mai spunem ca membrii sunt fani Depeche si ca uneori, in serile de baut prin localuri precum cel al “lucratorilor” Thievery Corporation, tind sa spuna glume fumate numai ca sa nu se imbete prea tare pentru ca - desi comunica – sunt mereu pusi pe relaxare si senzualitate (a se intelege senzualitate-gen-Aliosa-Karamazov)? Ok, nu o sa spunem asta…
Sa turnam vrajeala cu “soarele apune in partea aia cand stai cu fata spre apus”…
Trupa e directionata de Marc Collin si Olivier Libaux. Ei reprezinta capul rautatilor si, fara sa exagerez, au destule in cap incat sa aduca lucruri noi nu numai pietei muzicale internationale dar si urechilor cunoscatorilor: cand e vorba sa se faca un cover dupa o piesa anume aleg cate o “voce” care habar nu are cum suna piesa originala, ca nu cumva sa strice sunetul dorit, sa traga spre acasa mai mult decat e necesar.
Ca si stil, in cea mai mare parte si-au organizat sound-ul cu aranjamente de bossa nova din anii ’60; si daca tot s-au aflat atat de aproape de acea perioada s-au gandit ca e cazul sa realizeze si cateva cover-uri dupa clasicii New Wave din aceeasi perioada.
Primul album a avut parte de voci feminine din Franta, Brazilia si SUA, aranjamente acustice foarte bine realizate si o atmosfera oarecum hippie desi nu aduce defel prin sunet.
Mai departe de o noapte dansanta, relaxanta, placuta si excitanta (don’t get Too Drunk To Fuck), Nouvelle Vague iti ofera sentimentul ca faci parte din mai multe categorii sociale in acelasi timp, ca poti fi mai prieteno(a)s(a) pentru cateva ore cu toata lumea si ca “s-au putea sa-i placa si maica-mi”.
Auditie placuta!
Video:
 |
|
|
Audio:
Too Drunk To Fuck
The Killing Moon
More articles :
|
|
  |
  |
|
|
