|
A trecut deja multa vreme, si era timpul sa descopar o capodopera in muzica de dragul muzicii. Stupefiata de lumea colorata in care traim, inchid ochii, si devin toata urechi. Intre o depresie si un vin bun, descopar o sclipire in sound-ul unei formatii, care imi sopteste intim, pe un ton melancolic tot ceea ce nu vreau sa aud. Nimic nu mai pare la fel.
Intre un drum de Tel Aviv si Londra, doi artisti (Steve Wilson si Aviv Gefen) pun la cale o muzica de maturitate, care nu poate fi uitata curand. Din doua minti deschise izbucnesc lucruri pe care dintotdeauna le-am simtit, doar ca acum poarta un nume: Blackfield.
Versurile sunt ajustate la un sound de calitate, aparent simplu, insa foarte catchy. Steven Wilson, fondatorul Porcupine Tree poate fi considerat “trupul” proiectului Blackfield, animat de “sufletul” israelian al controversatului Aviv Gefen. Nu e de trecut cu vederea experienta indelungata a celor doi in muzica.
Blackfield e ca o stare mentala, aflata la granita dintre revolta fata de falsitatile lumii in care traim, si speranta pentru o lume perfecta in care se poate indeplini o dorinta mai veche. E un anumit fel de percepe lumea, e o sfortare de a controla durerea si de a face o diferenta in lume.
Ascultand Blackfield, ai impresia prezentei unui prieten bun, care iti arata realitatile, si iti ajusteaza privirea. Arunci astfel inca un ochi critic asupra lumii, al carei adevar a fost descoperit parca prea devreme, si vezi perechi de ochi goi care privesc necontenit la T.V., infulecand produse fast-food create special pentru omenire, bani care iti promit totul, in schimbul unui pret.
Iti doresti desigur mult mai multe de la viata, cauti valorile esentiale pentru suflet, si speri ca Dumnezeu mai crede inca in noi. In fata ta insa, viata e napadita de goluri interioare, de rani care inca mai sangereaza, de boala care zace la fiecare colt de strada, asteptand, de omul care bea doar pentru a-si ineca durerea, de chipuri care arata un zambet exact atunci cand sufletul lor striga in interior, de asteptarea de a auzi bucuria copiilor transformata in lacrimi.
Iubirea e la mare cautare, parca acum mai mult ca niciodata, cand Blackfield canta pe un ton convingator: it’s “The end of the world”.
Daca reusesti sa asculti mesajul celor de la Blackfield, si ajungi sa te regasesti, atunci cu siguranta poate deveni o adictie. E doar un simplu pas de facut, iar daca ai doza de melancolie necesara, vei simti aceasta formatie ca pe ancora pentru clipele de tacere, de raceala sufleteasca, de singuratate. Exista durere ascunsa atent in zambetele fade ale trecatorilor, si singuratatea vine inspre tine ca un cutremur. Nimeni nu va putea vreodata cu adevarat sa iti umple golul din suflet, sa inteleaga vocea ta interioara.
Suntem singuri, ne nastem singuri,murim singuri. Insa ramane halucinanta calea prin care in iubire, cicatricile pot sa dispara, sau cu putin nenoroc, se pot adanci. Reminiscentele unei iubiri de vara sunt acolo, intr-o fotografie prafuita, in realitatea ca sentimentul nu il vei mai trai niciodata. Inima are nevoie de o “casa”,de speranta ca lumea poate fi schimbata .Iar daca e ca arta sa schimbe lumea, atunci cu siguranta ca Blackfield incearca sa ne comunice asta.
Blackfield nu e de ascultat numai in momentele in care ne-am izbit irecuperabil de zidul unei realitati crude, ci e de ascultat tot timpul, asemeni unei umbrele pe care o duci cu tine nu doar atunci cand ploua, ci si atunci cand s-ar putea sa ploua.
Caci, la fel cum constata cei doi artisti, soarele e pe cer, dar furtuna nu pare ca se va sfarsi vreodata.
Recomand deci un prieten bun, o muzica de suflet, pentru a putea sa ducem cu bine realitatile crude, si pentru a putea fauri o lista de “to-do things” pentru a le schimba.
Blackfield:
Membrii: Steven Wilson, Aviv Gefen
Albume: Blackfield- ianuarie, 2004
Blackfield II- februarie, 2007
Piese:
Noiembrie, 2003 Hello
Decembrie, 2003 Pain
Martie, 2004 Blackfield
Mai, 2004 Cloudy Now
Januarie, 2007 Once
Marctie, 2007 Miss U
Martie, 2007 My Gift of Silence
DVD:
Octombrie, 2007-Live in New York City
Video
Hello
Audio
The end of the world
Some day
Cloudy now