|
Nu stai locului o clipa. Te imbraci de 5 ori pe zi, iti perii dintii si parul de 2 ori, te agiti ca un suc acidulat si visezi mult, asa de mult ca ai putea sa scrii o carte pana in toamna. La serviciu nu e grozav. Aflii ca oamenii dragi tie nu te au in categoria oameni dragi lor dar poate ca nici macar nu ti-ai dat silinta indeajuns. De atatea anunturi imobiliare, chirii, CT, zone centrale, mama dracului in futca sau debransate termic, te supara stomacul. Cu ziarele cumparate poti sa iti tapetezi garsoniera sau sa impachetezi toate lucrurile fragile, ca tot trebuie sa o tai in curand.
Ai sa spui: nu vreau muzica de "este ca ceva nu e bine?". Amareala intensifica aciditatea, gastrita isi face de cap si oricum prea putini te vor crede ca nu te simiti prea bine. Stai drept, priveste inainte, nu mai plange, uita-te si tu la un film bun, uita-te si tu la un film prost, fa ceva de mancare, bea o bere, clateste-ti hainele, piaptana-te mai des, cumpara-ti acadele, mergi la mare, fa sex/love mai des si mai trasnit, cunoaste oameni noi, pune perdelele alea frumoase de la second, vopseste-ti parul, invata sa te plangi mai rar. Nu pentru ca te doare la modul insuportabil ceva, ci pentru ca muzica asta parca vine din tine, ca si cum cineva ar fi operat pe cord deschis cand tu te pierdeai cu trupul intr-un vis oarecare. Lucrurile aluneca printre degete, stii? E muzica care sfasie doar pentru ca povesteste despre cum ai ratat nu din vina ta, nici a altora, ci dintr-o vina care se trage de undeva de unde inca ti-e greu sa patrunzi cu mintea. Cum ai ratat ceva sau cum ti-e dor constant. Cum nu mai iubesti ca inainte, sau iubesti la fel dar parca ce mai conteaza?
Cand pierzi ceva sau iti aduci aminte ca ai pierdut ceva si ti se face dor, simti cumva dulceata propriei fragilitati. Umanitatea face victime zilnic si oricat de cocosi ne-am da, noaptea, intre perne, te simti al dracului de bine si de rau in acelasi timp.
"My brain hurt like a warehouse.." cand mi-am amintit de maica-mea, de al meu tata si de oamenii cu care am impartit candva mancarea sau patul.
"5 years" este prima melodie de pe albumul lui Bowie "The Rise and Fall of Ziggy Stardust and the Spiders from Mars" (1972), o alegorie de album, cu un personaj martian, aducator de vesti teribile si purtator al unui mesaj de iubire si pace. 5 ani e punctul in care incepe numaratoarea inversa, pamantul murind din cauza lipsei resurselor naturale.
Brian Molko, primadona de la Placebo, va face in 2004 un cover dupa clasicul amicului sau. Si cine era mai potrivit sa "re-animeze" "5 years" daca nu muzicianul care, alaturi de Placebo, a reinventat glam-ul anilor "70?
| {rokbox title=|Muzica Nu Ucide| thumb=|images/rokbox/video.png|}http://www.youtube.com/watch?v=louXPUW7tHU{/rokbox} | {rokbox title=|Muzica Nu Ucide| thumb=|images/rokbox/video.png|}http://www.youtube.com/watch?v=qg9PxSGFwfI{/rokbox} |
| David Bowie - Live 1972 | Brian Molko - Live 2004 |