|
Trece o zi, mai trec doua, intr-o maniera aproape insesizabila, si toamna se strecoara incet, subtil peste chipurile melancolice, care isi cauta starea oglindita in muzica. Eu sunt rareori melancolica… si caut sa ma simt in stare de a accepta cu bine schimbarea, insa cand vine vorba de a gasi o melodie care merge perfect cu ploaia de afara si cu sunetul frunzelor ce se desprind de copaci, nu imi e dificil sa aleg: coverul Feeling good de la Muse.
Stiu, cand vine vorba de coveruri, te poti intreba (si e chiar bine ca o faci) de ce anume a ales artistul “calea” mai usoara, o piesa deja existenta, si nu calea de creatie, de compozitie proprie. Unul dintre raspunsuri ar fi ca desi ca artist mizezi pe propriile idei muzicale, unele piese (mereu ale altora) pot parea atat de reprezentative pentru tine, incat parca simti ca le-ai fi compus tu, si iti zici cu obstinatie ca nu se poate sa nu faci un cover.
Asa au simtit probabil multi artisti ascultand piesa Feeling Good. Initial compusa in 1965, de catre Anthony Newley si Leslie Bricusse pentru musicalul "The Roar of the Greasepaint - the Smell of the Crowd", melodia a fost reinterpretata de muzicieni diferiti ca stil/gen muzical, si aceasta este o dovada ca, desi simpla, piesa are proprietatea celebrei Little black dress, nu se invecheste niciodata. Coverurile mai cunoscute ar fi cele cantate de Nina Simone, Michael Buble si Muse.
Printre diversitatea de filtrari personale ale piesei, se remarca varianta jazz a Ninei Simone, o varianta calda, vibranta, suava si pe alocuri abundenta in explozii emotionale, spre deosebire de varianta lui Michael Buble, care este mai dinamica, mai plina de suspans, si parca mai comerciala.
Mie mi s-au aplecat in mod iremediabil urechile asupra coverului facut de Muse, poate pentru ca stilul vocal prietenos si grav al lui Matthew Bellamy a reusit prin imbinarea cu instrumentalul sa redea dispozitia piesei Feeling good: starea aceea de bine care apare atunci cand nu se intampla ceva extraordinar, insa chiar si asa reusesti sa traiesti momentul intr-un mod pozitiv, atata timp cat acesta din urma e piperat si cu putin sarcasm venit poate dintr-un trecut in care s-au intamplat prea multe. Fiecare sunet e parca exact la locul lui, tobele amplifica starea data initial de clape, iar vocea creeaza o amprenta memorabila. Stilul formatiei Muse e surprinzator prin diferitele combinatii curajoase dintre mai multe stiluri, printre care rock alternativ, muzică clasică si muzica electronică.
Coverul Feeling good al celor de la Muse, aparut pe albumul Origin of Symmetry din 2001, a fost bine intampinat de critici, si a avut parte si de ceva peripetii. In anul 2003, coverul a aparut ilegal pe fundalul unei reclame Nescafe, si a iesit, fireste, scandal, pe de o parte pentru ca Muse a stiut sa lupte cu succes impotriva furtului, si sa isi ceara drepturile acolo unde era cazul, si pe de alta parte pentru ca cei de la Nescafe nu intelesesera bine mesajul melodiei. Nu, ideea de “feeling good” nu putea fi indusa cu o doza de cafea de marca, ci reprezenta mult mai mult de atat, s-au convins si producatorii cofeinizati.
In schimb, pe soundtrackul filmului Seven Pounds, coverul a reusit sa strapunga exact prin deplinatatea mesajului sau, si sa amplifice atmosfera de tensiune a scenariului.
Piesa Feeling good este si a ramas o piesa ce merita ascultata. Fie ca preferi varianta Ninei Simone (caci probabil, dincolo de toate, stilul acesta e cel care iti satisface mai frumos auzul), fie ca iti place mai mult varianta Muse (caci poate ai jumatate din playlist dedicat formatiei, inca nu te saturi sa ii asculti live, iar megafonul si excentricitatile solistului nu iti displac deloc), iti recomand pe unde de toamna sa o asculti si sa te lasi abandonat in starea de reverie dulce pe care ti-o transmite.
{rokbox title=|Muzica Nu Ucide| thumb=|images/rokbox/video.png|}http://www.youtube.com/watch?v=5PN6egPgazA{/rokbox}