Texas Hippie Coalition veniti din aria metalului texan, calcand pe urmele granzilor de la Pantera, sunt cinci cowboy din Dallas, Big Dad Ritch- Vocals, Michael Hayes – Guitar, Randy Cooper - Guitar, John Exall - Bass, Scott Lytle - Drums
...Ce au scos anul trecut primul lor album de studio pe care il intituleaza cu emfaza
Pride of Texas. Cu toate ca titlul trupei ne-ar putea duce cu gandul la miscarea hippie care anima anii `60 in America, abordarea cowboy-lor este in zona metalului texan chiar a noului val numit
Stoner Metal, avand ca influente trupe ca: Black Label Society, Pantera, Alice In Chains, Corrosion of Conformity, DOWN.
Despre frontmen-ul
Big Dad Ritch, nu stim cat de bogat este dar treaba cu "big" i-a iesit din toate punctele de vedere.
Vazand videoclipul de la piesa
Pissed Off and Mad About It mi-am dat seama ca Dallas-ul are si el Obelix-ul lui, ceilalti din trupa ramanand, ca fizic, doar la nivelul de astericsi. Cu toate astea baietii sunt destul de nervosi si mandri, iar nenea Dad Ritch arata prin intermediul cordelor vocale ca detine in blugii lui, i-adevarat marimea XXXXXL, cele doua obiecte pe care pretinde ca le are texanul adevarat.
Cei doi chitaristi, Randy Cooper si Michael Hayes, fani declarati ai unuia dintre zeii mondiali ai chitarii, cel care a fost Dimebag Darrell, cu ale carui chitari marca DeanGuitars, se “imbraca” pe scena, fac o treaba destul de buna pe niste ritmuri apasate si sanatoase ale pieselor, neexceland intr-o virtuozitate remarcabila ci mai degraba prin sinceritate si vigoare. Nici chiar solo-urile lui Randy nu sunt de o inspiratie deosebita pe acest album, fiind totusi departe de alti semeni ai lui din zona. Sectia ritmica suna destul de compact, agresiv si exploziv facand din
Pride of Texas un album de retinut si luat in seama.
- Prima piesa, "No Shame" incepe promitator cu un intro de tobe si niste rifuri sacadate trimitandu-ne cu gandul la piesa "Train of Consequences" (Youthanasia) a celor de la Megadeth, ce sa-i faci - americani, tot de-ai lor.
- "Clenched Fist" o piesa care te prinde si care ridica la fileu mingea pentru urmatoarea, "Pissed Off and Mad About It", cred ca cea mai reprezentativa a albumului cu blansari accentuate de iesirile chitarilor pe flagioletii a la Zakk Wilde, deja intalniti intr-un asemenea tip de compozitii.
- "Troublesome Times", "Leavin' " si "Closure" reprezinta partea mai epica a materialului; balade cantate cu patosul si drive-ul de chitara specific texan cu un Big Dad Ritch in forma maxima dar si parasit de Maricica lui care experimenteaza si viata de noapte("Leavin`").
- "Drug Dealer" vorbeste despre eterna problema a drogurilor in aceiasi termeni cunoscuti ai metalului texan. "
- Texas Tags" o alta piesa care prinde bine si care aduce aminte de ultima perioada a Panterei.
- "Crawlin' " este o piesa scurta dar taioasa in care dialogul voce bass-ul lui John Exall si tobele lui Lytle fac partea cea mai frumoasa.
- "Riverbottom" inchide albumul cu pasaje cand dure cand linistite facandu-te sa te intrebi ce va urma pe albumul viitor al fermierilor.
Pride of Texas un album sincer si sanatos chiar daca inca ii lipseste slefuirea la care au ajuns trupe ca Pantera, Corrosion of Conformity si DOWN, dar care face si Texasul sa fie mandru de cei cinci baieti din Dallas continuatori ai Stoner Metal-ului sau cum le place sa declare pe pagina lor de pe myspace: „
Texas Hippie Coalition is proud to claim the crown as the kings of Red Dirt Metal”.
Eu zic: merita sa-i urmarim.
Pe cand si la noi un produs cu titlul "Is mandru di Moldova?"
|
{rokbox title=|Muzica Nu Ucide| thumb=|images/rokbox/video.png|}http://www.youtube.com/watch?v=zjCtHgNEcV0{/rokbox}
|
{rokbox title=|Muzica Nu Ucide| thumb=|images/rokbox/video.png|}http://www.youtube.com/watch?v=b2dmjjaYHeI{/rokbox} |
Tags: hard rock , heavy metal , metal , southern rock