Am descoperit foarte de curand o mica colectie de hituri funk pe care am ascultat-o cu placere si surprindere. In spiritul dinamic al muzicilor bune de tip “old school” m-am gandit sa trec in revista, cu mici comentarii, piesele si artistii cu pricina.

Albumul mi-a produs si bucurie si dezamagire. Cred ca ambele stari pot fi imparatasite de iubitorii genului care, pe de o parte, isi vor aminti, poate, cum era sa dansezi cu ai tai la mare pe ritmuri disco-funk; pe de alta pot avea reconfirmarea – daca au avut naivitati, ca mine – ca nimic nu este nou sub soare si hiturile de azi sunt, de fapt, cele de altadata. Asadar...

Parliament - al carei titlu se trage de la marca de tigari cu acelasi nume - este una dintre cele doua trupe de funk (alaturi de Funkadelic, despre care am mai vorbit), care marcheaza anii ‘70 in stilul P-funk (nu s-a cazut de acord in privinta semnificatiei termenului. Sa fie de la “pure funk” sau o prescuratare de la “Parliament-Funkadelic ?...). Fara sa intru in detalii tehnice care ma depasesc, aceasta subspecie a genului presupune, printre altele, influente de jazz si blues, prezenta sintetizatoarelor, lipsa accentului pe solo-uri de tobe. O prestatie spectaculoasa pe scena (daca ne uitam fie si numai la George Clinton...), cu influente asupra hip-hopului, Parliament e prezent pe album cu doua hituri: Flash Light si Tear the Roof of the Sucker.

Bar-Kays, o trupa de funk care a cantat in anii ’60 alaturi de Otis Redding, vine cu hitul Too Hot to Stop. Mi s-a parut interesant ca o secventa de clape suna, parca, rupta direct dintr-un concert Emerson, Lake & Palmer.

I Don’t Believe You Wanna Get Up and Dance (Oops!) poate trezi nostalgie celor au crescut cu ritmurile trupei Snap. Piesa a fost un hit la sfarsitul anilor ’70 si, ascultand-o, poti recunoaste foate usor originile altuia mai nou, Oops up. Am citit ca in Anglia cantecul celor de la Gap Band se danseaza intr-un mod straniu, cu o coregrafie aparte, adica stand pe jos si imitand valuri, mersul avioanelor sau cine stie ce altceva asemanator. M-am uitat Youtube ca sa ma conving si, intr-adevar, asa este…J

Am descoperit, mai departe, si ca piesa Ain’t Nothing But a G Thang, interpretata de Dr. Dre si Snoop Dogg, este inspirata din cel mai cunoscut hit al lui Leon Haywood, I Want’a Do Something Freaky to You.

Colectia mai cuprinde si cel mai mare hit al lui Hamilton Bohannon, Let’s Start the Dance, alturi de doua piese ale unei trupe, tot din anii ’70, al carei nume imi aminteste de mancarea chinezeasca, Con Funk Chun: Ffun si Chase Me. Cameo, cunoscut azi, mai degraba, pentru Word Up! - preluata si ea in varianta rock de Gun sau Korn – completeaza cu piesa Rigor Mortis.

In sfarsit albumul ii aduce si pe celebrii Kool and the Gang.  Faimosi pentru hit-urile disco, membrii trupei au inceput, de fapt, cu un sunet jazzy-funky, a carui influenta se simte, in opinia mea, in complexitatea variantei lui Jungle Boogie, Jungle Jazz. Este si piesa mea preferata din colectie, ea fiind preluata sub o forma sau alta, de mai multi artisti. Ea apare, de altfel, si in coloana sonora a filmului Pulp Fiction. Alaturi de ea se regaseste si Funky Stuff.

 

Va invit sa ascultati

• Jungle Jazz,
• I Want’a Do Something Freaky to You,
• Too Hot to Stop
• Don’t Believe You Wanna Get Up and Dance (Oops!)

Enjoy…

Tags: funk , jazz , rock

< Anterior		Următor >