Ceva imi spune ca in interiorul multora dintre noi a existat dorinta de a canta la un instrument, de a fi mai aproape de muzica. Insa cum adolescenta e perioada in care faurim un sac de dorinte, urmand ca mai tarziu sa facem curatenie si sa ne mai debarasam de cateva vise irealizabile, putini trecem si la fapte.
Daca e sa invatam sa cantam la un instrument, din marea vitrina de posibilitati, majoritatea alegem chitara. Una din explicatiile posibile (care pe mine ma convinge) e cea conform careia dupa criteriul financiar, in spatiul carpato-danubiano-pontic, instrumentele muzicale se impart in 2 categorii: cele cu pret decent si cele scumpe; si cum celebra chitara rece Reghin face parte din prima categorie, multi alegem sa ne imprietenim mai degraba cu ea decat cu un set de tobe sau cu un saxofon. Acesta poate fi si unul din motivele pentru care exista multi chitaristi, si prea putini tobosari, insa asta e o cu totul alta poveste.
Toti marii, greii chitaristi trebuie sa fi inceput de undeva de jos, cu o chitara simpla, rece, pe al carei grif au zdranganit cu durere in buricele degetelor un prim acord. Asa au debutat poate si primele certuri cu vecinii sau cu colegii de apartament pe motiv de zdranganeala zgomotoasa. Nici macar Hendrix nu s-a nascut invatat, si desi pare greu sa ne imaginam, a avut si el o zi in care, cu greu, a reusit sa tina pentru prima data acordul La major.
Chitara a intrat pe poarta din spate a vietii mele acum cateva luni, insa nu a intrat oricum: “imprietenirea” a fost inca de la inceput plina de lectii mergand dincolo de teoria muzicala.
Incet, incet, am constatat, cu frustrarile de rigoare, ca “instrumentul cu gat lung” avea multe lectii pregatite pentru mine. Desi sunt (inca) la etapa la care ma plimb doar strengareste pe drumul deja cunoscut al primelor patru freturi, si as putea trece drept un chitarist de ocazie, am invatat ca:
Dupa ce ai reusit cat decat sa tii primele acorduri, ti se poate lipi iremediabil de ureche un singur cantec, frumos, pe care il canti fara oprire. Poate ti s-a intamplat asta cu vreun cantec folk cules de pe vreun site sau recomandat de vreun prieten. Cantecul e simplu, iti iasa, si vrei sa il canti non stop. Insa aceasta poate ca nu e o idee tocmai buna. O grimasa sau o injuratura spusa pe sleau de vreun coleg suparat iti poate comunica ideea ca vecinii, colegii tai de apartament/casa, cum ar fi parinti, iubiti, soti, pisici, porcusori de Guineea nu sunt tocmai incantati sa auda acelasi cantec de N ori. De dragul urechilor lor e bine sa te gandesti sa diversifici bine repertoriul. Ai fi surprins sa afli cate piese celebre, catchy au de fapt, la baza, doar cateva acorduri simple si o bataie de bun gust.
Pana la urma, ideea e simpla: A new song a day keeps the neighbours away! (Un cantec nou in fiecare zi va tine vecinii la distanta).
Va propun un top de cantece simplute, adica formate din cateva acorduri (usor de tinut) care sigur va vor incanta daca sunteti la aceasta etapa de rookies. Insa cum repertoriul meu e limitat, si necesita cantece noi in fiecare zi, va invit sa propuneti si voi la schimb inca o mana de cantece de acest gen.
Urez tuturor incepatorilor intr-ale chitarii pana stransa, grif drept, degete de Speedy Gonzales, si multe seri placute cu vin fiert si cu chitara in brate!
| < Anterior | Următor > |
|---|