 |
|
Unii spun ca, atunci cand vine vorba de artistii adevarati, nu trebuie sa incepi neaparat sa ii cunosti intr-o anumita ordine. Simpla intalnire cu ei anuleaza importanta unei familiarizări disciplinate. Cele cateva randuri despre Live-Evil 1970 nu sunt, deci, o introducere despre Miles Davis, ci, mai degraba, o parafrazare a cuvintelor de mai sus: nu poţi epuiza discutia despre muzica lui intr-un articol, dar important este sa incepi de undeva. Alt argument nu am pentru a deschide subiectul Miles Davis cu un album atat de complex. Cum sa caracterizez Live-Evil in cateva cuvinte? Complicat, provocator, obositor pe alocuri, variat, aspru, melancolic.
Numele lui poate parea inselator pentru ca numai o parte a albumului este live, cealalta fiind inregistrata la Columbia Records. Ambele beneficiaza, insa, de celebritati in jazz. Sectiunea live reprezinta, de fapt, o serie de concerte in clubul Cellar Door, caruia i-au calcat pragul, intre anii ’60 si ’80, nume ca B.B. King sau Muddy Waters. Lui Keith Jarrett (la pian electric), Airto Moreira si nu numai, li s-a alaturat, pentru o singura seara, John McLaughlin, aceasta fiind si singura inregistrare live a sa cu Miles Davis. Nici partea de studio nu se lasa mai prejos, avand parte de nume ca Chick Corea sau Joe Zawinul.
Live-Evil Este iti lasa impresia unei dezlăntuiri de forte. Este o muzica puternica in spatele careia intuiesti valoarea si siguranta celor care o canta. Aparut după Bitches Brew si mai dificil de ascultat, din punctul meu de vedere, ca celebrul sau antecesor, Live Evil mi se pare un exercitiu sonor pentru care nu esti pregatit oricand. Pana una alta puteti incerca, dacă nu ati facut-o inca, cu Gemini Double Image sau cu Inamorata and Narration.
Cat despre Miles Davis, voi mai vorbi...
Audio:
Inamorata And Narration
Gemini Double Image
 |
Ultimele comentarii
)
Toate
|
|
  |
  |
|
|
